PRODOCS se angajează în colaborarea strânsă cu autoritățile publice locale de nivel I și nivelul II, instituțiile de învățământ și entitățile implicate în protecția copiilor din situații vulnerabile. Scopul nostru este să asigurăm că fiecare copil beneficiază de acces la o educație de calitate și are șanse reale de integrare în societate.

Ne concentrăm pe menținerea unei echilibre între cercetare și soluții practice pentru nevoile copiilor. Eforturile noastre sunt orientate către identificarea celor mai eficiente modalități de sprijinire a dezvoltării și bunăstării copiilor aflați în situații vulnerabile.

Suntem întotdeauna deschiși oricărei propuneri de parteneriat, colaborare sau inițiativă care vine din partea companiilor interesate de implicarea în proiecte de responsabilitate socială dedicate copiilor. Împreună, putem face o diferență semnificativă în viețile acestor copii și în comunitățile noastre.

Împreună putem contribui la schimbarea vieții copiilor.

Partenerii PRODOCS – Cei care ne susțin

Autoritățile publice locale (APL)

  • Direcţiile Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei din raioanele: Anenii Noi, Călăraşi, Drochia, Hîncești, Fălești, Glodeni, Telenești și Ștefan Vodă
  • Direcţiile  Învățământ, Tineret și Sport din raioanele: Anenii Noi, Călăraşi, Drochia, Hîncești, Fălești, Glodeni, Telenești și Ștefan Vodă
  • Direcția Generală Educație, Tineret și Sport din mun. Chișinău
  • Centrele de plasament din raioanele: Anenii Noi, Călăraşi, Drochia, Hîncești, Fălești, Glodeni, Telenești și Ștefan Vodă

Organizații nonguvernamentale (ONG)

  • ONG ,,PRO. DO.CS’’, Italia
  • Asociația de Teatru din Castalia, Italia
  • Consiliul Național al Tineretului din Moldova
  • Fundația ”Youth Development for Innovation”
  • Fundația Filantropică ”Open Gates/Scenario”

Parteneri Media

  • TVR Moldova
  • Sputnik Matinal
  • www.suntparinte.md  
  • Ziarul ”Cuvântul” Săptămânal regional independent, Telenești
  • Hâncești 2 Online
  • Prier Info
     

 Donatori/Finanțatori:

  • Fundația pentru copii ,,Pestalozzi’’, Elveția
  • Fundația Est-Europeană
  • Ministerul Afacerilor externe al Italiei
  • Fundația Open Gates/Scenario
  • Uniunea Europeană
  • Fundația Konrad Adenauer
  • Fundația SOROS
  • I.P. Keystone MOLDOVA